Pneumotoraxul este definit prin prezenţa de aer în spaţiul pleural.

Pneumotoraxul spontan apare fără un traumatism toracic în antecedente. Un pneumotorax spontan primar apare la un individ fără o boală de bază pulmonară cunoscută, în timp ce un pneumotorax spontan secundar apare la un individ cu o afecţiune pulmonară cunoscută. Pneumotoraxul traumatic se regăseşte în traumatismele penetrante sau nepenetrante ale toracelui. Pneumotoraxul compresiv este pneumotoraxul la care presiunea este pozitivă în interiorul spaţiului pleural pe toată durata ciclului respirator.

Pneumotoraxul spontan primar Pneumotoraxul primar spontan este de obicei produs prin ruptura bulelor apicale subpleurale, chisturi mici, dispuse în sau imediat sub pleura viscerală. Pneumotoraxul spontan primar apare aproape exclusiv la fumători, ceea ce sugerează că există într-adevăr o suferinţă pulmonară subclinică. Aproape jumătate din indivizii care au făcut un episod de pneumotorax spontan primar vor face recurenţe. Tratamentul iniţial recomandat pentru pneumotoraxul spontan primar este aspiraţia simplă. Dacă plămânul nu se expansionează după aspiraţie sau dacă pacientul are episoade recurente, se recomandă toracostomia, cu instilarea unui agent sclerozant, de exemplu doxiciclina. Toracoscopia sau toracotomia cu abraziune pleurală au o raţia de succes de aproape 100% în prevenirea recurenţelor.

Pneumotoraxul spontan secundar Foarte multe cazuri de pneumotorax spontan secundar sunt date de bolile pulmonare cronice obstructive, dar practic orice afecţiune pulmonară se poate asocia cu pneumotorax. Pneumotoraxul la indivizii cu afecţiuni pulmonare preexistente este mai periculos decât la indivizii normali, din cauza lipsei rezervei funcţionale pulmonare. Aproape la toţi pacienţii cu pneumotorax spontan secundar trebuie practicată toracostomia, cu instilarea unui agent sclerozant, ca doxiciclina sau talcul. Pacienţii cu pneumotorax spontan, primar sau secundar, la care persistă o fistulă sau la care plămânul nu s-a expansionat după 5 zile de la practicarea toracostomiei, sunt candidaţi la toracoscopie cu rezecţie şi abraziune pleurală.

1. Insuficienţă cardiacă congestiva
2. Ciroza
3. Sindrom nefrotic
4. Dializa peritoneala
5. Obstructia de vena cava superioara
6. Mixedem
7. Embolie pulmonara
8. Urinotorax

1.Neoplazii

• Boală metastatică
• Mezoteliom

4. Afecţiuni gastrointestinale

• Perforaţia esofagului
• Afecţiune pancreatică
• Abcese intraabdominale
• Hernie diafragmatică
• După operaţii abdominale
• După scleroterapia endoscopică a varicelor
• După transplantul de ficat

5. Boli vasculare de colagen

• a. Pleurita reumatoidă
• b. Lupus eritematos sistemic
• c. Lupus indus medicamentos
• d. Limfadenopatie imunoblastică
• e. Sindrom Sjogren
• f. Granulomatoza Wegener
• g. Sindromul Churg-Strauss

6. Sidrom posttraumatic cardiac

7. Expunere la azbest

8. Sarcoidoză

9. Uremie

10. Sindromul Meigs

11. Sindromul unghiilor galbene

• Dantrolen
• Metisergid
• Bromcriptină
• Procarbazină
• Amiodaronă

13. Trapped lung

14. Radioterapie

15. Arsuri electrice

16. Hemotorax

17. Leziuni iatrogene

20. Chilotorax

Pneumotoraxul traumatic Pneumotoraxul traumatic este secundar traumatismelor penetrante sau nepenetrante ale toracelui. Pneumotoraxul traumatic se tratează prin toracostomie cu tub de dren. In caz de hemopneumotorax, se va monta un tub de dren în partea superioară a hemitoracelui, pentru evacuarea aerului, iar celălalt în partea inferioară a hemitoracelui respectiv, pentru drenarea sângelui. Pneumotoraxul iatrogen este o variantă de pneumotorax care devine din ce în ce mai frecventă. Cauzele cele mai frecvente sunt biopsiile transtoracice, toracocentezele si montarea cateterelor centrale intravenoase. Modalităţile de tratament variază în funcţie de severiate, de la observaţia simplă, la suplimentarea aportului de oxigen, aspiraţie şi până la toracostomie, cu tub de dren a cavităţii toracice.

Pneumotoraxul în tensiune Apare de obicei legat de ventilarea mecanică sau la manevrele de resuscitare. Presiunea pozitivă intrapleurală este ameninţătoare de viaţă, din cauză că ventilaţia este sever compromisă şi că presiunea pozitivă se transmite mediastinului, ceea ce duce la scăderea întoarcerii venoase la inimă şi la scăderea debitului cardiac.

Dificultatea ventilaţiei mecanice în timpul manevrelor de resuscitare şi presiunea înaltă în timpul inspirului pe parcursul ventilaţiei mecanice sugerează diagnosticul. Diagnosticul se face pe baza examenului fizic al pacientului, care pune în evidenţă un hemitorace mărit, fără murmur vezicular, cu împingerea mediastinului către partea opusă. Pneumotoraxul compresiv trebuie tratat ca o urgenţă medicală. Dacă presiunea în cavitatea pleurală nu este redusă, pacientul poate deceda prin scăderea debitului cardiac şi hipoxemie avansată. Se introduce un ac gros în spaţiul pleural prin spaţiul intercostal II, anterior. Dacă pe ac iese o cantitate mare de aer după puncţie, diagnosticul este confirmat. Acul trebuie lăsat pe loc până la inserţia unui tub de toracostomie

INAPOI